Dieta de șapte zile

Aceasta nu vă ajută să slăbiţi până la greutatea ideală, dar poate fi un bun început de a învăţa să vă hrăniţi sănătos.

 

Cei care s-au plictisit de dietele scurte şi draconice pot încerca ceva nou: dieta de şapte zile. Acesta nu o să vă permită să ajungeţi la greutate ideală într-un timp atât de scurt, dar este foarte motivantă şi poate fi un început bun, susţin experţii site- ului medical WebMd. O dată, dieta poate fi continuată şi pe parcursul a 28 de zile. Creatorul ei, K. Smith, a stabilit şapte module orientative.

ZIUA I. Presupune înlăturarea toxinelor din organism.

Mâncaţi fructe, fasole, orez brun, legume cu frunze verzi, lapte şi iaurturi sărace în grăsimi sau degresate. Renunţaţi la orice fel de carne. Singurele grăsimi pe care aveţi voie să le asimilaţi provin din uleiul de măsline folosit la salate.
Puteţi bea 2 ceşti de cafea, la care să nu folosiţi mai mult de un pliculeţ de zahăr, legume proaspete sau gătite la cuptor (roşii, dovlecei), o limonadă slab îndulcită, 4 fructe (o banană, o portocală, un măr, o pară), un iaurt slab, o salată mică, în care puteţi să puneţi mai multe boabe de fasole fierte, plus o porţie de orez brun. Apă puteţi bea cât doriţi.
ZIUA II. După detoxifiere, trebuie să introduceţi alimente neprocesate, bogate în fibre. Acestea vă ajută să vă simţiţi sătui şi nu veţi asimila mai mult de 1.300 de calorii într-o zi. Meniul include trei fructe, patru legume, o porţie de fasole, o porţie de peşte sau de carne de pui, un pahar de suc, o felie-două de brânză, nuci, puţină friptură de vacă. Aveţi voie să gustaţi dintr-o budincă, dar nu mai mult de o ceşcuţă.
ZIUA III. Este cea în care trebuie să introduceţi proteinele: carne slabă, mai ales peşte, lapte, ouă. Aveţi voie să consumaţi cam două ouă, o felie-două de şuncă, două fructe, două porţii mici de legume la cuptor, un sandviş cu carne slabă, o ceşcuţă de fasole şi încă una de orez brun.
ZIUA IV. Sunt permise alimente precum pizza ori burgerii. Limitaţi-vă însă la una-două felii de pizza şi un burger.
ZIUA V. Veţi fi nevoiţi să vă reîntoarceţi la restricţii. Permise sunt trei fructe pe zi, fasolea, salata, morcovii, limonda, legumele coapte.
ZIUA VI. Vă puteţi răsfăţa cu clătite, supă şi deja clasicele fructe şi legume coapte sau crude. Mai puteţi consuma peşte, salate şi ceai verde.
ZIUA VII. Vă permite mai puţin: trei fructe, jumătate de castravete, salată verde (trei pe zi), o supă, două porţii de legume la cuptor. Toate aceste etape trebuie combinate cu mişcare. O dietă trebuie obligatoriu însoţită de mişcare. Nutriţioniştii şi antrenorii de fitness vă recomandă cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi.

SFATURI
Înregistraţi rezultatele şi progresele

Multe persoane se plictisesc de cele mai multe ori de regimurile de slăbit de care se apucă, deoarece acestea sunt monotone şi conţin aceleaşi tipuri de mâncăruri, spune K. Smith. Acesta susţine că dieta sa de şapte zile îi ajută pe cei care o încearcă să-şi înfrângă treptat pofta de mâncare şi să lupte cu senzaţia de gol în stomac.

Ea prespune concentrare nu doar pe aspectele de nutriţie, ci şi pe factorii psihologici care pot influenţa o dietă. Primul gând cu care trebuie să porniţi este că veţi reuşi să învingeţi foamea, golurile din stomac şi să vă controlaţi pofta nebună de mâncare. Foarte important este să vă măsuraţi rezultatele şi să vă înregistraţi progresele.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*